Vizita oficială în România a delegației Grupului parlamentar de prietenie Confederația Elvețiană – România (8-10 aprilie 2024)
Din delegația condusă de Laurent Wehrli, co-președinte al Grupului, președintele Comisiei pentru politică externă din Consiliul Național al Adunării Federale Elvețiene, au făcut parte: Benjamin Roduit, co-președinte al Grupului; Nicolas Walder, membru al Grupului și al Comisiei pentru politică externă; Pierre-André Page, membru al Grupului și vicepreședinte al Consiliului Național; Pascal Praz, secretarul Grupului.
Oaspeții au avut convorbiri cu: deputatul Petre-Florin Manole, președintele Grupului de prietenie omolog din Parlamentul României, și cu membri ai Grupului; deputata Rozália-Ibolya Biró, președinta Comisiei pentru politică externă, și cu membri ai Comisiei.
Vizita a oferit prilejul unei evaluări de ansamblu a stadiului cooperării dintre cele două state și a permis conturarea unor noi arii de colaborare, prin stimularea investițiilor în turism și agricultură.
În cadrul convorbirilor, partea română și-a manifestat aprecierea pentru contribuția Elveției la politica de coeziune a Uniunii Europene și a salutat semnarea Acordului-cadru dintre Guvernul României și Consiliul Federal Elvețian privind implementarea celei de-a doua contribuții elvețiene pentru reducerea disparităților economice și sociale de la nivelul UE. Oaspeții au evidențiat implicarea membrilor comunității românești în societatea elvețiană și domeniile importante în care aceștia își desfășoară activitatea.
A fost abordată, de asemenea, problematica securității regionale în contextul războiului din Ucraina, fiind reconfirmat rolul României ca factor de stabilitate în zona de securitate a Mării Negre. Părțile au subliniat necesitatea unui efort comun și susținut pentru sprijinirea Republicii Moldova în vederea desfășurării în condiții optime a proceselor electorale din toamna acestui an (alegerile prezidențiale) și din 2025 (alegerile parlamentare).