Raportul ”Femeile în parlament 2020”
Publicația evidențiază faptul că, în urma alegerilor din 2020, ponderea globală a femeilor parlamentare a atins un nivel record de 25,5%, reprezentând o creștere de 0,6 puncte comparativ cu 2019. Deși progresul a fost constant în ultimii ani, el este încă extrem de lent. Conform estimărilor, în ritmul actual, parlamentele lumii vor atinge paritatea de gen peste 50 de ani – doar în trei parlamente naționale (Rwanda, Cuba și Emiratele Arabe Unite) procentul femeilor parlamentare reprezintă 50% sau mai mult, din numărul total al parlamentarilor.
În cuprins sunt prezentate date și informații privind: impactul pandemiei COVID-19 asupra alegerilor parlamentare din anul precedent și a reprezentării femeilor în legislativele naționale; evoluția participării femeilor în parlamentele naționale; femeile care dețin funcția de președinte de parlament/cameră parlamentară; femeile candidate; tendințe privind implicarea femeilor în politică, la nivel regional și mondial. În același timp, este analizat rolul cotelor electorale de gen în promovarea accesului femeilor în parlament și în realizarea egalității de gen în legislativele naționale.
Conținutul integral al raportului poate fi consultat aici.