Buletin informativ GRUI

Dl deputat Nicolae Dobrovici-Bacalbașa, membru al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, a participat la Conferința internațională privind Inteligența Artificială și educația (Beijing, 16-18 mai a.c.), eveniment organizat de UNESCO împreună cu Ministerul Educației și Comisia națională  pentru UNESCO din RP Chineză.

Participanții – delegați din peste 120 de state membre, inclusiv 70 de șefi de guvern, și reprezentanți ai agențiilor ONU, instituțiilor academice, societății civile și sectorului privat, și-au reafirmat angajamentul în sprijinul Agendei 2030 și al ODD 4 – Educație de calitate și au discutat despre: modul în care pot fi anticipate competențele necesare pentru a face față cu succes erei Inteligenței Artificiale (IA); tendințe recente în domeniul IA și impactul lor asupra educației și procesului de învățare; politici și strategii naționale de utilizare a IA pentru promovarea ODD 4; consolidarea cooperării internaționale și a parteneriatelor în scopul utilizării echitabile, incluzive și transparente a IA în educație.   

Documentul final al conferinței, intitulat Consensul de la Beijing privind Inteligența Artificială și Educația, propune statelor și organizațiilor internaționale un set de recomandări pentru valorificarea IA în realizarea prevederilor privind educația ale Agendei 2030, reprezentând o premieră la nivel mondial.