Vizita oficială în Vietnam a delegației Grupului parlamentar de prietenie România – Republica Socialistă Vietnam (27 martie – 3 aprilie 2018)
Vizita a avut loc la invitația dnei Cao Thi Xuan, președintele Grupului parlamentar de prietenie cu România din Adunarea Națională a Republicii Socialiste Vietnam.
Din delegația condusă de dl deputat Lucian-Eduard Simion, președintele Grupului, au făcut parte: dl deputat Ștefan-Alexandru Băișanu, vicepreședinte; dl deputat Vasile Gudu, secretar; dl deputat Eugen Neață, membru.
La nivel parlamentar, delegația a avut întrevederi cu dl Uong Chu Luu, vicepreședintele Adunării Naționale și dna Cao Thi Xuan, președintele Grupului de prietenie omolog și cu membri ai Grupului.
În cadrul convorbirilor a fost subliniată relația tradițională de prietenie dintre cele două state și au fost trecute în revistă principalele aspecte de actualitate ale colaborării parlamentare româno-vietnameze. Totodată, a avut loc un schimb de opinii privind cele mai importante evoluții în planul dezvoltării relațiilor economice bilaterale și perspectivele de consolidare a cooperării în domenii precum cercetarea științifică, educația și cultura. Părțile au evidențiat necesitatea unor eforturi sporite pentru valorificarea instrumentelor de cooperare dintre comunitățile locale din cele două țări.
De asemenea, interlocutorii au abordat aspecte legate de cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale, cu accent pe modalitățile de conlucrare și susținere reciprocă a candidaturilor pentru Consiliul de Securitate al ONU, la alegerile din 2019.
Delegația română s-a deplasat și în provincia Quang Ninh, în care se află Golful Ha Long, înscris pe Lista Patrimoniul Mondial UNESCO, unde a avut loc un schimb de opinii cu oficialii locali privind modul de întreținere și protejare a siturilor naturale. De asemenea, a vizitat provincia Ben Tre, localitate înfrățită cu orașul Tulcea, unde a discutat cu reprezentanți ai conducerii provinciei despre modalitățile de valorificare a parteneriatului dintre cele două localități, cu accent pe dezvoltarea proiectelor comune în derulare, inclusiv proiectul de cooperare Dunăre-Mekong.
Programul a inclus și o vizită în orașul Ho Chi Minh, unde parlamentarii români au avut întrevederi cu reprezentanți ai administrației locale și ai Asociației foștilor studenți vietnamezi vorbitori de limbă română, ocazie cu care a fost evocată tradiționala cooperare academică dintre universitățile celor două state și dorința reciprocă de identificare a unor noi parteneriate în domeniile învățământului și culturii.