Cea de-a 204-a sesiune a Consiliului Executiv UNESCO (Paris, 11-15 aprilie 2018)
O delegație a Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, condusă de dl deputat Ionel Palăr, președintele Comisiei, a participat la cea de-a 204-a sesiune a Consiliului Executiv UNESCO (Paris, 11-15 aprilie). Din delegație au făcut parte dl senator Novák Csaba-Zoltán, vicepreședintele Comisiei, dl senator Alexandru Pereș și dl deputat Lucian-Eduard Simion, membri ai Comisiei.
Consiliul a examinat: aspecte referitoare la programul, bugetul, statutul, normele și regulile de funcționare ale organizației; etapele transformării strategice a UNESCO; stadiul relațiilor cu statele membre și cu organizațiile internaționale guvernamentale și non guvernamentale partenere. Au fost aprobate 13 nominalizări de geoparcuri UNESCO și au fost analizate: rezultatele unor programe de protecție a patrimoniului din zonele aflate în conflict; rezultatele etapei-pilot a instrumentului de evaluare a managementului durabil al turismului; stadiul implementării recomandărilor privind promovarea și utilizarea multilingvismului și a accesului universal la spațiul cibernetic și, respectiv, conservarea și accesul la patrimoniul documentar, inclusiv în formatele digitale ș.a.
În marja sesiunii, delegația parlamentară a avut întrevederi cu oficiali ai Delegației României la UNESCO și ai Secretariatului UNESCO, prilej cu care s-a discutat despre: modalitățile de promovare a Parcului Natural Porțile de Fier în vederea includerii în patrimoniul UNESCO; finalizarea constituirii dosarului rezervaţiei biosferei Delta Dunării-Prutul de Jos; situația parcurilor naționale Munții Rodnei și Retezat; monitorizarea dosarelor propuse pentru Lista Patrimoniului Mondial Cultural Material și Imaterial – Roșia Montană, Ansamblul Monumental realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu, Cămașa cu altiță; situația Pădurilor virgine de fag, incluse pe Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO; includerea Geoparcului Ținutul Buzăului în rețeaua globală de situri UNESCO.