Buletin informativ GRUI

La reuniune a participat deputata Cristina-Elena Dinu, membră a Comitetului Director al GRUI, vicepreședintă a Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților.

Evenimentul a avut la bază Raportul parlamentar mondial 2022 al UIP-PNUD, cu tema Implicarea publicului în activitățile parlamentului, și s-a înscris în suita acțiunilor care urmăresc transpunerea în practică a rezoluției Realizarea acoperirii cu servicii universale de sănătate până în anul 2030: rolul parlamentelor în asigurarea dreptului la sănătate, adoptată de UIP în 2019.

Participanții au discutat despre modalitățile prin care parlamentele pot valorifica implicarea publicului în contextul demersurilor parlamentare care au ca scop asigurarea accesului la servicii medicale, dar și despre modul în care legislația poate facilita o participare incluzivă. Au fost evidențiate strategii și mecanisme eficiente de implicare a publicului și au fost identificate principalele obstacole în calea accesului universal la servicii de sănătate și dificultățile cu care se confruntă grupurile vulnerabile și marginalizate. Principalele concluzii ale dezbaterilor pot fi consultate aici.