Vizita oficială în Mexic a unei delegații parlamentare condusă de senatorul Leonard Azamfirei, președintele Grupului parlamentar de prietenie România – Statele Unite Mexicane (9-13 octombrie 2022)
Senatorul Leonard Azamfirei, președintele Grupului parlamentar de prietenie România – Statele Unite Mexicane, rector al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș, a fost însoțit în această vizită de deputatul Marilen-Gabriel Pirtea, consilier onorific al prim-ministrului pentru sprijinirea participării universităților românești la programele și inițiativele dezvoltate în Spațiul European al Educației și în Spațiul European al Cercetării, rector al Universității de Vest din Timișoara.
Vizita a avut o componentă politică și una academică.
La nivel politic, parlamentarii români au avut convorbiri cu: deputata Noemí Salazar López, președinta Grupului parlamentar de prietenie cu România din Camera Deputaților, și cu membri ai Grupului; senatoarea Antares Guadalupe Vázquez Alatorre, președinta Comisiei pentru educație din Senatul mexican, precum și cu membri ai Cabinetului statului Puebla. La discuțiile de la Camera Deputaților au participat ambasadorul României în Mexic, Marius-Gabriel Lazurca, și ambasadorul desemnat al Mexicului în România, Amparo Eréndira Anguiano Rodríguez.
Principalele teme abordate s-au referit la stadiul şi perspectivele relațiilor bilaterale și la oportunitățile de fructificare a potențialului de cooperare în domenii precum cel economic, comercial, academic și cultural.
În cadrul componentei academice a vizitei, au avut loc discuții cu profesori și cercetători ai Universității Naționale Autonome a Mexicului, Universității Populare Autonome, Universității Americilor și Bibliotecii Palafoxiana din statul Puebla.
Ambele părți și-au manifestat dorința de consolidare a colaborării la nivel științific, prin dezvoltarea unor noi parteneriate între instituțiile de învățământ superior din România și din Mexic, având ca principal obiectiv facilitarea mobilității academice.