Cea de-a cincea Conferință mondială a președinților de parlamente (19-20 august 2020)
Prima parte a celei de-a cincea ediții a Conferinței mondiale a președinților de parlamente a avut loc on line și a fost organizată de UIP în colaborare cu ONU și Parlamentul Austriei.
La eveniment au participat lideri ai forurilor legislative naționale din peste 100 de țări de pe toate continentele, reprezentanți ai adunărilor parlamentare internaționale, oficiali ONU, experți și reprezentanți ai societății civile. Parlamentul României a fost reprezentat de dl Robert Cazanciuc, președintele interimar al Senatului.
În cadrul lucrărilor, au fost abordate subiecte prioritare ale cooperării internaționale, precum: viitorul democrației, dezvoltarea durabilă, schimbările climatice, combaterea terorismului și a extremismului violent, egalitatea de gen, consolidarea statutului tinerilor, mobilitatea umană, dimensiunea etică a științei și tehnologiei sau rolul parlamentelor în secolul XXI.
În discursul său pe tema dezbaterii generale a Conferinței – Mobilizarea parlamentelor pentru un multilateralism mai eficace în asigurarea păcii și dezvoltării durabile pentru oameni și pentru întreaga planetă, președintele interimar al Senatului a subliniat rolul activ al Parlamentului României în actuala perioada de criză și faptul că Senatul a continuat să-și exercite funcțiile de legiferare și de control, adaptându-se rapid la modul de lucru în format digital. A precizat că actele legislative adoptate în perioada stării de urgență și a stărilor succesive de alertă au vizat, cu precădere, sănătatea cetățenilor, protecția categoriilor celor mai vulnerabile, accesul digital la educație și crearea de facilități fiscale în economie, și a subliniat necesitatea menținerii unui raport corect restricții versus drepturi fundamentale, în cadrul măsurilor de limitare a efectelor pandemiei. În contextul sărbătoririi a 75 de ani de la crearea ONU și a 65 de ani de la aderarea țării noastre la Organizație, președintele interimar al Senatului a reafirmat angajamentul României în sprijinul cooperării multilaterale și a pledat pentru dezvoltarea parteneriatelor dintre organizațiile internaționale, parlamente, autorități locale, mediul academic, sectorul privat și societatea civilă.
Documentul final al conferinței evidențiază contribuția esențială a parlamentelor la identificarea și transpunerea în practică a răspunsurilor la actualele provocări globale; exprimă angajamentul președinților de parlamente de a apăra ordinea internațională bazată pe norme și sistemul multilateral fondat pe obiectivele și principiile Cartei Națiunilor Unite; afirmă necesitatea reformării și consolidării ONU; subliniază că „deciziile adoptate într-un cadru multilateral în care se fac auzite și vocile parlamentelor sunt mai democratice, mai incluzive și mai durabile”.
***
Conferința a fost prefațată de mesaje video prin intermediul cărora președinții de parlamente și-au exprimat viziunea cu privire la rolul parlamentelor în reconstrucția post-pandemie. Președintele interimar al Senatului a subliniat, în mesajul său, că redresarea post trebuie să conducă către lume mai sigură și mai echitabilă pentru generațiile prezente și viitoare și că această sarcină dificilă se poate realiza numai cu și prin implicarea parlamentelor, care, ca promotori și apărători ai valorilor democratice, sunt garanții unei reconstrucții axate pe oameni, durabilă și guvernată de lege.