Reuniunea on line cu tema „Perioada post pandemie COVID-19 – impactul asupra femeilor” (8 iulie 2020)
La invitația dnei Wafaa Bani Mustafa, membră a Camerei Reprezentanților din Parlamentul Iordaniei, vicepreședintă a Comisiei UIP pentru dezvoltare durabilă, președinta Coaliției femeilor parlamentare din țările arabe pentru combaterea violenței împotriva femeilor, dna senator Silvia-Monica Dinică, membră a GRUI, membră a Biroului Comisiei UIP pentru dezvoltare durabilă, a participat la eveniment în calitate de panelist.
Pornind de la constatarea că impactul socio-economic al pandemiei de COVID-19 a agravat inegalitatea de gen, participanții au făcut un schimb de opinii despre modalitățile de contracarare a efectelor crizei asupra femeilor și fetelor – cu precădere prin măsuri de protecție socială, autonomizare economică, combaterea violenței domestice. Totodată, au subliniat importanța implicării femeilor în procesele decizionale privind gestionarea pandemiei.
În prezentarea sa cu tema Violența împotriva femeilor – prevenire și răspuns, dna senator Dinică a arătat că: pe fondul crizei sanitare și economice determinată de pandemia de COVID-19, protecția și consolidarea statutului femeii devin mai urgente ca oricând; în România, izolarea și distanțarea socială impuse de stările de urgență și alertă au condus la amplificarea violenței domestice având ca principale victime femeile, dar și la creșterea vulnerabilității femeilor în fața violenței cibernetice; pentru a răspunde acestor provocări, parlamentul a actualizat legea pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, prin introducerea unor prevederi noi referitoare la violența cibernetică și prin consolidarea măsurilor de protecție a victimelor violenței domestice, în concordanță cu recomandările CEDAW și ale Consiliului ONU pentru drepturile Omului și cu prevederile instrumentelor internaționale relevante, inclusiv Convenția de la Istanbul. Dna senator a oferit, în același timp, detalii despre proiectul național VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță! destinat victimelor violenței domestice, și despre planul de măsuri pentru prevenirea și combaterea discriminării și violenței de gen în contextul pandemiei de COVID-19, lansat de Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse în luna aprilie 2020.