Buletin informativ GRUI

Vizita a avut loc la invitația dlui senator Titus Corlățean, președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Franţa din Senatul României.

Din delegația condusă de dl senator Bernard Fournier, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie Franța (Senat) – România, au făcut parte dnii senatori Patrice Joly şi  Olivier Cadic, membri.

Oaspeții au fost primiți de dl Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, și au avut întrevederi cu președintele și cu membrii Grupului parlamentar de prietenie cu Franţa din Senat; cu dna deputat Simona Bucura-Oprescu, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Franța din Camera Deputaţilor şi cu membri ai Grupului; cu dna senator Gabriela Crețu, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Senat și cu membri ai Comisiei.

Delegația a avut întâlniri la Ministerul Afacerilor Externe, cu dna Monica Gheorghiță și dl Cristian Winzer, secretari de stat, și la Ministerul Agriculturii, cu  dnii Dumitru Daniel Botănoiu și Alexandru Valentin Țachianu, secretari de stat.

În cadrul convorbirilor au fost apreciate legăturile strânse dintre cele două țări și dinamica relațiilor bilaterale, multitudinea domeniilor de cooperare și consistența colaborării, reflectate în Parteneriatul Strategic dintre România și Franța, precum și contribuția grupurilor parlamentare de prietenie în abordarea temelor de interes comun.

    

A fost evidențiat faptul că viitoarea preşedinţie a României a Consiliului UE oferă celor două țări oportunitatea de a conlucra pentru promovarea valorilor francofoniei şi creşterea vizibilităţii limbii franceze în rândul statelor membre UE. Gazdele au subliniat că prioritățile președinției române reflectă domeniile pe care se concentrează în prezent agenda europeană și în care interesele și pozițiile naționale ale României și Franței converg.  Senatorii francezi și-au exprimat disponibilitatea de a acorda sprijin legislativului României în gestionarea dimensiunii parlamentare a Președinției Consiliului UE și au subliniat importanţa integrării cât mai rapide a ţărilor din Balcanii de Vest în Uniunea Europeană.

Referindu-se la prioritățile viitorului cadru financiar al UE, oficialii români au precizat că țara noastră susține un buget echilibrat, care să ofere o finanțare adecvată domeniilor care aduc creștere și convergență, precum Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună, și care să răspundă noilor provocări cu care se confruntă UE. 

Delegația franceză a avut și o întrevedere cu prof. dr. Bogdan Ovidiu Popescu, prorector pentru cooperare europeană şi internațională al Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila din București, ocazie cu care au fost abordate aspecte referitoare la dificultăţile pe care le întâmpină, la întoarcerea în țară, studenţii francezi care au obținut diplomă de studii în România, precum și la posibilitățile de prevenire și reducere a exodului de medici români către Franţa.

Cu prilejul deplasării în judeţul Braşov, oaspeții au avut întrevederi cu dl Marian Iulian Rasaliu, prefectul județului Braşov, și cu dl Ion Ciolacu, consulul onorific al Republicii Franceze la Braşov şi preşedintele Alianţei franceze Braşov, și au vizitat fabrica Airbus Helicopters Romania de la Ghimbav.