Întrevederea cu delegația Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială – ONUDI (Palatul Parlamentului, 3 aprilie 2024)
08Acțiunea a avut loc în contextul vizitei în România a delegației ONUDI condusă de Fatou Haidara, director general adjunct al ONUDI, șefa Departamentului pentru parteneriate globale și relații externe (3-5 aprilie) și al participării acesteia la seminarul Cooperarea dintre ONUDI și România (4 aprilie), organizat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.
La întrevedere au participat: senatorul Cristian Bordei, secretarul Comisiei pentru politică externă a Senatului; deputatul Ovidiu Victor Ganț, membru al Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților; deputatele Cristina-Mădălina Prună, vicepreședintă a Comisiei pentru industrii și servicii a Camerei Deputaților și Oana-Marciana Özmen, secretar al Comisiei; senatorul Adrian Toma, membru al Comisiei pentru antreprenoriat și turism a Senatului.
Principalele teme de discuții au fost: direcțiile de cooperare dintre România și ONUDI; politica României în domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare-priorități tematice, sectoriale și geografice; avantaje competitive pentru economia românească ale cooperării cu o organizație din sistemul ONU cu expertiză în zone geografice și sectoarele economice de interes pentru țara noastră; prezentarea de informații referitoare la platformele și procedurile ONUDI.