Buletin informativ GRUI

Organizat în ziua de 28 aprilie, de UIP și OMS, webinarul a fost parte a campaniei UIP intitulată Parlamentele în perioada pandemiei.

La eveniment au participat 500 de parlamentari și funcționari parlamentari din peste 80 de țări.  Au susținut intervenții: dr Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS; dr Michael Ryan, director executiv al OMS, coordonatorul Programului pentru urgențe de sănătate; dr Maria Van KerKhove, coordonatorul Grupului tehnic COVID-19 din cadrul OMS;  Martin Chungong, secretarul general al UIP; Mami Mizutori, reprezentantul special al secretarului general al ONU pentru reducerea riscului de dezastre; Petra Bayr, membră a Grupului consultativ al UIP pentru sănătate, membră a Parlamentului austriac.

Experții OMS au prezentat date la zi despre evoluția și impactul pandemiei, despre riscurile pe care le generează în sectorul sanitar și în celelalte sectoare ale vieții sociale. Secretarul general al UIP a pledat pentru o implicare susținută a parlamentelor în identificarea și implementarea măsurilor de gestionare a pandemiei, asigurându-se că acestea respectă principiile democratice, drepturile și libertățile fundamentale, și au în vedere protecția grupurilor vulnerabile. „Anumite guverne doresc să profite de criză pentru a guverna prin decrete, în afara controlului parlamentar. În situații de urgență, precum aceasta, este esențială respectarea principiului democrației parlamentare”, a subliniat Petra Bayr. La rândul său, directorul general al OMS a avertizat împotriva pericolului de politizare a crizei și a atras atenția că aceasta va putea fi depășită numai prin cooperare internațională și unitate națională.