Galeriile Madrigal au găzduit ceremonia dedicată marcării a 75 de ani de relații diplomatice dintre România și Mongolia, un eveniment de înalt nivel care a celebrat prietenia, cooperarea și dialogul constant dintre cele două state.

Organizat de Ambasada Mongoliei în România, în parteneriat cu Senatul României, manifestarea a reunit reprezentanți ai corpului diplomatic, ai Parlamentului, ai Ministerului Afacerilor Externe și membri ai Grupului parlamentar de prietenie România – Mongolia.

Ceremonia a fost deschisă de E.S. Sayanaa Lkhagvasuren, Ambasadorul Mongoliei în România, care a subliniat profunzimea legăturilor diplomatice și culturale dintre cele două țări, care se bazează pe respect reciproc, cooperare și sprijin constant în cadrul forumurilor internaționale.

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis un mesaj de apreciere pentru dinamica relațiilor bilaterale, evidențiind colaborarea dintre România și Mongolia în domeniul educației, culturii și diplomației parlamentare: „Această aniversare evidențiază prietenia de lungă durată dintre cele două țări și interesul comun de a consolida cooperarea în diverse domenii, inclusiv în plan parlamentar. Aș spune că ne aflăm într-un moment foarte bun și astăzi putem sărbători cu adevărat realizările noastre comune – trecute, prezente și, mai presus de toate, viitoare!”

În intervenția sa, senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu, președinta Grupului parlamentar de prietenie România – Mongolia, a făcut referire la perspectivele de dezvoltare a relațiilor bilaterale dintre cele două state.

La rândul său, senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, membru al Grupului de prietenie, a subliniat importanța dimensiunii juridice și culturale în consolidarea dialogului bilateral: „Relația dintre Mongolia și România este una a valorilor și a prieteniei autentice. Avem responsabilitatea de a continua această tradiție prin promovarea libertății, a statului de drept și a profesiilor care susțin justiția și cooperarea internațională. Cultura și dreptul sunt punți trainice între popoarele noastre”.

În cadrul ceremoniei a fost lansată, în premieră, ediția în limba română a volumului „Istoria secretă a mongolilor”, o lucrare fundamentală pentru patrimoniul cultural al Mongoliei, prezentată de E.S. Sayanaa Lkhagvasuren. Evenimentul a inclus și un recital susținut de formația mongolă Blue Mongol, urmat de un moment artistic popular oferit de membrii Ansamblului Transilvania, din Maramureș.